Care îmi este umbra?

Viața parohiei Ianuarie 12, 2013

”Atunci cînd vine Petru, măcar umbra lui

să umbrească pe vreunul din ei.( Fapte, 5,15 )

”Pe vremea Apostolilor, lumea se grăbea să-icaute, fiecare om venea cu necazurile lui: li se aduceau bolnavi și slăbănogi, fie și numai pentru ca Petru, trecînd pe lîngă ei, să-i ”umbrească”, convinși că umbra lui le va aduce vindecare și spor în viață. Fiecare dintre noi, trecînd prin viață, lasă o umbră. Viața noastră se reflectă,  prin ea însăși, asupra celor din jur, și trebuie să  ne străduim cît putem pentru ca această ”proiecție”  să aducă folos, ușurare și vindecare semenilor. Influența pe care o putem avea asupra apropiaților noștri se exercită conștient, dar și involuntar, fără să ne dăm seama. Ceva ce nu poate fi definit și măsurat se transmite din ființa noastră asupra celor din  jur,asemena parfumului delicat al unei flori care înmiresmează aerul fără să ne dăm seama cum. Chiar și atunc icînd nu mai ducem o  viață activă, înainte de a fi ajuns la capătul vieții,  prin însăși existența noastră îi ajutăm, sau dimpotrivă, îi stînjenim pe cei din jur. Atît meritele cît și cusururile omenești  sunt molipsitoare;  ele lucrează fără să ne dăm seama asupra celor din jur. O influență, atunci cînd este bună, se aseamănă cu adierea aerului de pe munte, care dă sănătate și putere.  Oare ce umbră las eu în urmă și ce efect are? De șarpe veninos, aducător de moarte, sau de pom al vieții cu roade vindecătoare? Va putea umbra mea să-i umbrească, să-i apere de necazuri și suferințe pe cei  ”trudiți și împovărați”, pe care îi întîlnesc la tot pasul? Întîlnindu-mă ocazional, avînd cu mine un banal schimb de cuvinte, cel pe carel-am întîlnit se va simți oare, în vreun fel, îmbărbătat? Atunci cînd sub influența Duhului Sfînt, revărsăm în jur dragoste, pace, fiecare cuvînt și fiecare privire îi poate înviora și binedispune pe apropiații noștri, transmițăndu-le ceea ce Domnul ne dă pentru ei. Așa poate lucra binefăcător umbra unui om. Putea-va, oare, face așa și umbra mea?”   (Fiecare zi,un dar al lui Dumnezeu, 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Cartea Ortodoxă, București, pag.31)